Azi m-am intors la munca dupa un weekend prelungit. Pierdut intre spirale si sfere m-am inaltat tot acest timp prin puterea lanceziei mele. Dulce si patimasa lene. M-a inconjurat si m-a apucat de beregata incercan sa stoarca si ultimile picaturi de vointa din membrele mele lasate sa curga moi in asternuturi.
Ieri nu am putut sa ma ridic din pat. Nu am vrut. Nu m-am simtit in stare sa ma intorc din nou in realitatea aceea amortita, dupa timpul petrecut in propriile mele simtiri; nimic nu ma va mai satisface.
Timpul petrecut in solitudinea camerei mele dupa gratiile inofensive desenate de jaluzele m-a trezit, mi-a deschis noi pofte, si pofte ce existau deja insa erau inghetate in timp. Am pofta sa strig, sa ma cert si sa iubesc, sa cant si sa dorm. Am pofta de o plimbare, am pofta sa fiu fugarit de pasiuni care sa ma prinda si sa ma ascunda sub un umbrar din frunze de nuc.
E minunat ca pot sa-mi doresc. Ca stiu ce-mi doresc. Ma mai consoleaza cat de cat si acest marunt lucru. Cat de fragile sunt aceste aripioare cusute cu timp ale micilor dorinte. La cea mai mica adiere ele se indoaie si se frang violent in mii si mii de deceptii, toate fiice ale aceleasi dorinti de viata.
Te provoc sa traiesti si sa iti pui dorinte, sa strigi, sa sari sus si jos, sa te joci si sa alergi, sa te uiti la o frunza si sa mirosi un pic de viata.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu